Press "Enter" to skip to content

”Întâlnirile de joi”- despre stres, comunicare și imagine publică
Septembrie 2023

Stresul a fost definit de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind ”O stare de îngrijorare sau tensiune psihică cauzată de o situație dificilă. Stresul este un răspuns natural în fața provocărilor și amenințărilor din viața noastră. Toată lumea experimentează stres într-o anumită măsură.”

Nivelul de stres la care sunt supuși profesioniștii care lucrează cu publicul, așa cum sunt și notarii, este însă mult mai mare, decât cel obișnuit. Presiunea de a răspunde într-un termen cât mai scurt tuturor solicitărilor clienților, de a cunoaște și aplica rapid modificări legislative venite într-un ritm alert, de a ne adapta noilor tehnologii, nerăbdarea beneficiariilor serviciilor solicitate, care, uneori, înainte de a afla un răspuns, se grăbesce să critice sau să amenințe, toate acestea duc cu certitudine la creșterea nivelului de stres. În afara stresului profesional, notarii trec, ca toți oamenii, prin evenimente de viață stresante (separări, boli, decese).

Tot acest stres se reflectă, din păcate, în modul în care ne exteriorizăm, în modul în care ne îndeplinim sarcinile sau răspundem reacțiilor celor cu care interacționăm. Iritabilitatea, comunicarea deficitară, izolarea socială, toate acestea pot fi determinate de stres.

Pentru că modul în care reacționăm la stres determină bunăstarea noastră generală, este firească întrebarea: Cum putem să reducem nivelul de stres sau, cel puțin cum facem ca să nu îi permitem să ne afecteze în mod negativ relațiile cu cei din jurul nostru?

Se vorbește mult în spațiul public despre modul în care un stil de viață sănătos, practicarea cu regularitate a unui sport, folosirea unor tehnici de respirație, de relaxare, ne pot ajuta să ducem o viață echilibrată sau să facem față unor perioade mai dificile din viața noastră.

Sprijinul social este însă la fel de important ca toate aceste tehnici. Apartenența la o comunitate, solidaritatea membrilor acesteia, participarea împreună cu ceilalți la acțiuni comune, sprijinirea unei acțiuni caritabile pot contribui la îmbunătățirea stării de spirit și la reducerea nivelului de stres cronic.

De asemenea, comunicarea asertivă ne poate ajuta foarte mult. În loc să reacționăm impulsiv în situații stresante, putem învăța să comunicăm mai eficient. Ascultarea atentă a celorlalți și exprimarea cu claritate a propriilor sentimente și gânduri, păstrând respectul față de ceilalți, pot preveni conflictele. Cum ar fi, ca într-o discuție în contradictoriu să-ți poți expune clar ideile, arătând interlocutorilor că ții cont și de punctul lor de vedere și că soluția propusă este benefică pentru toți? Cu siguranță, s-ar îmbunătăți și încrederea în tine, dar și respectul și stima celorlați!

Prin gestionarea stresului, comunicarea eficientă, auto-reflecție și grijă mai mare pentru propria persoană ne putem îmbunătăți imaginea publică și relațiile noastre interpersonale. Crosul Notarilor, plantarea de copaci, acțiunile caritabile organizate cu sprijinul Fundației Notar 2006 și ”Întâlnirile de Joi”, toate aceste evenimente au fost gândite pentru notarii din Camera București și cu speranța că imaginea acestei profesii în societate va reflecta ceea ce ea reprezintă într-adevăr: o largă majoritate de oameni profesioniști, responsabili și empatici.

La ”Întâlnirile de Joi, noul proiect al Fundației Notar 2006, vă invităm lunar, într-o zi de joi, pe dvs., notarii din Camera București, la un ceai și o discuție interesantă cu diverși specialiști, de la care putem afla informații noi, care ne pot inspira și ajuta să dezvoltăm competențe în domenii conexe activității notariale. Putem învăța de la experți cum să facem mai bine față stresului, cum să comunicăm asertiv, cum să ne prezentăm publicului, cum să ne promovăm imaginea și să ne construim un brand în acord cu ceea ce suntem de fapt marea majoritate dintre noi.

Invitatul lunii septembrie a fost domnul Valeriu Nicolae, iar workshopul pe care l-a ținut având ca temă comunicarea s-a bucurat de mult succes printre colegii notari. Pentru luna octombrie vă așteptăm la o întâlnire cu domnul Dorin Boabeș, fondatorul, alături de Paul Olteanu, a podcastului Mind Architect, un ”ecosistem de învățare focalizat pe neuroștiință și psihologie, aplicate în viața de zi cu zi”. Cu siguranță, ce vom afla și în luna octombrie ne va fi de mare interes și ajutor!

Și, știm deja, potrivit devizei Fundației, oricând, împreună dacă suntem, facem bine!

Monica Pop, notar public