Workshopuri la Camera București
Martie 2024

Chestionarul din luna ianuarie, ale cărui rezultate le puteți găsi chiar în acest număr, a reflectat, printre altele, dorința majorității notarilor din Camera București de a se întâlni mai des, atât în cadrul unor proiecte sociale, extraprofesionale, cât și pentru a avea ocazia de a discuta despre problemele cu care se confruntă în activitatea practică.

Într-o lume în continuă schimbare și transformare și ca parte a unei profesii care trebuie să identifice soluții pentru multe probleme juridice generate de aceste schimbări, am găsit că organizarea unor astfel de întâlniri este, într-adevăr, benefică.

Uneori este însă nevoie de mai mult decât schimbul de idei între noi, este nevoie să ascultăm și opinia altor profesioniști, să înțelegem cum gândesc și, poate, să învățăm unii din experiența celorlalți.

Așa s-a născut ideea unor workshopuri la sediul nou al Camerei, întâlniri în care să putem discuta probleme de practică notarială.

Workshopuri de drept penal

Primele două întâlniri le-am dedicat unor teme cu care nu ne întâlnim prea des, cele din domeniul dreptului penal. Deși sunt destul de rare, ori de câte ori apar, acestea generează multe întrebări și îngrijorări. Și, pentru că e o materie în care avem nevoie de cei care au o experiență mult mai bogată decât a noastră, am invitat să ni se alăture doi specialiști, doamna avocat Irina Kuglay, fost procuror, cu o experiență practică de 26 de ani în acest domeniu, formator colaborator al INM, și doamna conferențiar universitar doctor Andra Roxana Trandafir care, pe lângă experiența sa practică de avocat apecializat în dreptul penal, are și o semnificativă activitatea didactică la Universitatea București unde deține și funcția de prodecan.

Discuțiile au fost extrem de interesante și concluziile foarte utile. Și, pentru că mulți colegi nu au reușit să participe, dar și-au manifestat interesul pentru temele abordate, ne-am gândit să vă prezentăm un scurt rezumat al principalelor probleme discutate.

I. Una dintre temele abordate ce a suscitat numeroase discuții, a fost cea legată de posibilitatea încheierii unor acte juridice având ca obiect bunuri cu privire la care a fost instituită o măsură asiguratorie.

Discuțiile au fost purtate cu doamna prodecan Andra Roxana Trandafir, coautor al volumului Codul de procedură penală – Comentariu pe articole, apărut la Editura C.H. Beck, ajuns, anul trecut, la cea de a 4-a ediție. Având în vedere că ambii lectori au făcut parte din colectivul de lucru al acestui impresionant volum (3761 de pagini), în acest scurt rezumat, vom face trimitere și la această valoroasă lucrare, în care puteți găsi tratate pe larg subiectele discutate.

Am discutat despre categoriile judiciare ce pot lua măsurile asiguratorii, obiectul acestora și modalitatea și momentul în care aceste măsuri ajung la cunoștința publicului, inclusiv a notarului public.

Așadar, măsurile asiguratorii pot fi dispuse de¹:

• Procuror, prin ordonanță motivată în fapt și în drept, în cursul urmăririi penale;

• Judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere motivată, în procedura de cameră preliminară;

• Instanța de judecată, prin încheiere motivată, în cursul judecății;

• Instanța de judecată, prin hotărârea privind fondul cauzei;

• Instanța de apel, prin decizie dată în apel

Cât privește obiectul măsurilor asiguratorii, acestea pot fi:

• Bunurile mobile corporale și incorporale;

• Sumele de bani sau bunurile incorporale/corporale datorate de terți celui față de care se ia măsura;

• Bunurile imobile.

Este important să amintim, în acest context, Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că ”Atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie.” Așa cum a subliniat și invitata noastră în cadrul discuțiilor, măsura asiguratorie poate fi luată cu privire la toate bunurile unei persoane, stabilindu-se valoarea maximă până la care aceasta este înființată, bunurile supuse măsurii fiind individualizate ulterior de către organul competent să aducă măsura la îndeplinire.² Așadar, între momentul luării măsurii și individualizarea acesteia, ar putea exista un interval de timp în care bunurile ar putea fi înstrăinate, actele de înstrăinare fiind însă supuse controlului judiciar și putând fi desființate.

Individualizarea se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 253 din Codul de procedură penală care reglementează modalitatea concretă de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii. Astfel, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată care a dispus instituirea sechestrului, cere organului competent să înscrie măsura sechestrului în registrele de publicitate mobiliară/imobiliară. Organul care aplică sechestrul încheie un proces verbal în care descrie în amănunt bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor, în baza căruia se dispune îndeplinirea formalităților de publicitate mobiliară/imobiliară.

Așa cum a rezultat din discuțiile purtate, notarea ipotecară conferă măsurii asiguratorii doar opozabilitate față de terți, nu și prioritate în executare, ceea ce ne îndreptățește să considerăm că, în perioada în care o astfel de înscriere este făcută asupra bunului imobil, spre exemplu, ar putea fi încheiată o convenție prin care s-ar promite vânzarea bunului sub condiția ridicării măsurii.

Fără a se nega această posibilitate, în cursul discuțiilor au fost evidențiate câteva aspecte foarte importante:

• Eventualele sume de bani plătite cu titlu de avans ar putea fi supuse acelorași măsuri de indisponibilizare după încasarea lor de către promitentul vânzător ceea ce înseamnă că recuperarea lor ar fi dificilă în cazul imposibilității încheierii contractului de vânzare la termenul și în condițiile stabilite;

• În cazul în care proprietarul bunurilor solicită valorificarea bunurilor mobile sau imobile în cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată care a instituit sechestrul pot dispune de îndată valorificarea bunurilor. Această valorificare se realizează însă prin intermediul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), conform procedurii stabilite prin Legea nr. 318/2015³, la un preț stabilit în baza unei evaluari făcute de o Comisie de evaluare, cu parcurgerea unor etape foarte clare pentru o valorificare transparentă a bunului supus măsurii.

Așadar, șansele ca promitentul cumpărător să poată dobândi bunul la prețul și în condițiile stabilite prin promisiunea de vânzare sunt destul de mici.

Alta este situația transmiterii acestor bunuri pe cale succesorală. Existența unei astfel de măsuri nu împiedică transmiterea bunurilor către moștenitori cărora, desigur, măsura le va fi opozabilă.

Cu toate acestea, și finalizarea procedurii ar fi îngreunată de existența unei astfel de măsuri, în cazul în care bunurile supuse măsurii sechestrului fac parte dintr-o masă patrimonială devălmașă. În opinia lectorului, exprimată cu prilejul întâlnirii, dar și în cadrul lucrării amintite, stabilirea cotei de contribuție la dobândirea bunurilor ar trebui să fie realizată doar pe cale judiciară. Așadar, finalizarea lichidării regimului matrimonial și a procedurii succesorale se va putea realiza numai după stabilirea, pe cale judiciară, a cotei de contribuție a defunctului la dobândirea bunurilor.

Tot numai pe cale judiciară ar putea fi realizat, în opinia lectorului, și partajul între soți în cazul în care doar împotriva unuia dintre ei s-ar fi dispus o asemenea măsură⁴.

II. Întâlnirea cu doamna avocat Irina Kuglay ne-a prilejuit ocazia de a pune întrebări în legătură cu posibilitatea autentificării unor acte ce ar putea fi folosite în procesul penal, cum ar fi: renunțarea la pretențiile civile, tranzacția și recunoașterea pretențiilor civile, cererea de constituire ca parte civilă, procură pentru formularea unei plângeri prealabile sau declarația de recunoaștere a învinuirii.

În privința laturii civile a procesului penal, posibilitatea încheierii unor acte, în fața notarului, este, fără discuție posibilă, acestea fiind aplicații ale principiului disponibilității ce guvernează latura civilă din procesul penal.⁵

În ce privește recunoașterea învinuirii, posibilitatea ca o astfel de declarație să fie dată sub forma unui înscris autentic este reglementată chiar de dispozițiile art. 375 din Codul de procedură penală ”(1¹)Inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) şi prin înscris autentic.”. O astfel de declarație însă trebuie făcută cu respectarea strictă a dispozițiilor legale și anume:

• Inculpatul să nu fie acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață;

• Declarația de recunoaștere să fie făcută personal, fiind așadar exclusă posibilitatea întocmirii unei procuri în acest scop;

• Recunoașterea faptelor descrise în actul de sesizare să fie făcută până la începerea cercetării judecătorești în cauză; În vederea stabilirii stadiului procesual la momentul formulării cererii de către clientul biroului notarial, a fost evidențiată posibilitatea consultării portalului instanței, fără însă ca această posibilitate să ofere certitudini pentru momentul autentificării. De aceea, cel mai important este ca notarul public să atragă atenția solicitantului procedurii asupra condiției ca recunoașterea faptelor să fie făcută până la începerea cercetării judecătorești în cauză.

• Recunoașterea să fie totală, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, cu privire la toate faptele descrise în actul de sesizare. Cu privire la acest aspect, s-a pus accentul asupra importanței de a surprinde în cuprinsul înscrisului autentic această recunoaștere totală, o recunoaștere parțială lipsind înscrisul de efectele urmărite de declarant.

• Inculpatul minor să aibă încuviințarea reprezentantului legal cu privire la recunoaștere.

Este dificil să surprinzi în doar câteva pagini amplitudinea discuțiilor de pe parcursul mai multor ore. Ne-am dorit doar să le amintim pe cele mai semnificative, în opinia noastră, pentru activitatea notarială și, desigur, să vă stârnim curiozitatea și dorința de a participa la viitoarele întâlniri pe care le vom organiza.

Workshop de drept fiscal

Un alt workshop extrem de interesant și util a fost cel de fiscalitate, organizat de Fundația Notar 2006, în cadrul căruia am avut-o ca invitată pe doamna Luisiana Dobrinescu, autorul Ghidului de fiscalitate pentru activitatea notarială, distribuit notarilor din Camera București în luna ianuarie cu prilejul Adunării Generale.

Doamna avocat Luisiana Dobrinescu ne-a vorbit, de această dată, despre Managementul fiscal al biroului notarial, despre obligațiile fiscale ale notarilor publici, fiscalizarea veniturilor din profesie, relațiile cu colaboratorii & angajații și implicațiile fiscale în cazul pluralității de venituri.

Ca urmare a unui număr mare de cereri din partea colegilor, publicăm, în continuare, prezentarea doamnei avocat.

Redacția Notar de București

---